Secretul Părului, Pielii şi Unghiilor Frumoase, Biotina

Secretul Părului,-5

Eşti gata să scoţi pielea, părul şi unghiile minunate la plimbare? Pielea frumoasă, părul des, strălucitor şi unghiile lungi îşi au originea în minunatul intestin. ,,Acolo, în serpentinele lui, se produce o substanţă miraculoasă ce ajută mai mult decât orice institut cosmetic din lume.” (sursa Formula As)

Eu tare mă bucur de minunata primăvară, o iubesc şi îi mulţumesc. În sfârşit schimb garderoba şi renunţ la paltoane şi cizme. Intră în activitate ochelarii de soare şi pielea luminoasă. Am renunţat la căciulă iar acum pot să îmi zvânt părul în bataia soarelui. Cu gândurile acestea întâmpin vremea caldă.

Importante sunt gândurile, dar mai ales secretele. Secretul articolului îl deţine o vitamină, aceasta este Vitamina H (sau mai este cunoscută ca B7) cu numele modern de Biotină. Când am auzit prima dată de Biotină mă gândeam: adică mai există şi alte secrete în afară de un şampon bun şi păzea de feon şi ondulator? Da, mai există. Atunci când doreşti să acţionezi şi din interior asupra celor din exterior.

Să nu credem că un şampon o să facă părul să crească, părul creşte din interior.

Biotina C Plus de la Nutrilite a fost primul produs pe care l-am cumpărat şi consumat din întreaga comoară Amway. Îmi cădea părul muuuult, ca niciodată. Eram disperată pentru că nu mai ştiam ce să îi fac. Superba mea podoabă era ruinată. Dar când a venit prinţul meu călare, a venit şi cu Biotina. Nu am ştiut ce este la început, dar mi-a fost recomandată, am dat un search pe google (evident, nu?): ce este Biotina, şi da, am cumpărat-o.

Tot în acea perioadă tocmai ce am renunţat la unghiile cu gel. Îmi plăcea tare mult să am unghiile lungi şi îngrijite în fiecare zi, dar era timpul să renunţ la gelul care ştiam că este nociv. Vă spun foarte sincer că eu unghii mai sănătoase şi lungi ca în acea perioadă, nu am mai avut. Mi le-a întărit, le-a crescut, le iubeam de numa-numa. Şi chiar mă gândeam, în loc să dau bani pe gel sau unghii false, mai bine îmi cumpăr Biotină.

Şi ca să vedeţi cât de inconştientă eram defapt ce este Biotina, vă spun că mama avea problema căderii părului de 10 ani. Toţi credeam că o să chelească într-o zi. Eu am început să iau Biotină dar ea nu, abia după 3 luni, după ce am terminat eu un butoiaş de tablete. Acum amândouă suntem mândre cu părul nostru iar tata nu mai este nervos de părul căzut prin toată casa.

Biotina Nutrilite conţine şi Vitamina C şi Colagen:

biotina nutrilite cea mai buna Secretul Părului, Pielii şi Unghiilor Frumoase, Biotina Nutrilite

Cum acţionează Vitamina Frumuseţii

Biotina – Vitamina H

Hrana proastă omoară părul

,,Vitamina B7 există pe de-o parte în alimentaţie, în primul rând în drojdia de bere, ficat, gălbenuş de ou, roşii, boabe de soia, orez nedecorticat şi tărâţe. Însă o cantitate cu mult mai mare decât cea introdusă din exterior, prin hrană, este fabricată chiar de corpul nostru, cu ajutorul bacteriilor existente în intestin. Dar mai trebuie să ştim că acest lucru este cu putinţă numai atât timp cât flora intestinală nu e dereglată. Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, microorganismele aflate în meandrele intestinului au nevoie să li se pună la dispoziţie alimente sănătoase, care să conţină toate principiile nutritive. Cea mai măruntă perturbare, cum ar fi un păhărel de tărie, o linguriţă de zahăr sau o tabletă de antibiotic poate tulbura semnificativ această ordine. Atunci nu mai funcţionează perfect nici producţia de Biotină.

dacă nu vrei să renunţi la mâncarea ne-sănătoasă, suplimentează-te cu o Biotină bună.

Moarte cârnaţilor!

Cei care se hrănesc de preferinţă cu conserve, carne grasă, cârnaţi cu cartofi prăjiţi, prăjituri, budinci sau fursecuri îşi pot distruge flora intestinală în doar şase săptămâni. Alcoolul, nicotina şi abuzul de medicamente desăvârşesc dezastrul. Universul construit de natură cu atâta migală, din mii de tipuri de microorganisme, este acum nimicit. Ca să înţelegem mai exact ce se petrece, să ne imaginăm că minunatul biotop al unei păduri, alcătuit dintr-o mare diversitate de arbori, tufişuri, ierburi, flori, muşchi, animale mărunte, mai mici şi mai mari, este lipsit vreme de şase săptămâni de orice posibilitate de a se hrăni şi, pe deasupra, ars cu acizi. Ce va rămâne din el, ne putem închipui.

Alimentaţia ne-sănătoasă din ziua de astăzi duce la o floră intestinală distrusă, cu conscinţe vizibile: piele uscată sau prea grasă, îmbătrânită, păr rar şi cu fir fragil, barbaţi cu chelie, seboree, unghii fragile, proliferarea drastică a diabetului zaharat, lipsa de tonus muscular, apatie.


Consumă Biotina care o iau şi sportivii de la AC Milan


Inamicii Biotinei

Întrucât un intestin care funcţionează prost şi deprinderile alimentare greşite ne îngraşă, numeroase femei, dar şi bărbaţi îşi caută salvarea în curele de slăbire şi, în consecinţă, importanta Vitamină B7 dispare cu totul din alimentaţia lor. Un regim compus în exclusivitate din fructe nu conţine deloc Biotină, la fel şi dietele bazate pe cartofi sau pe carne. Cine alege o dietă specială cu ouă şi mănâncă doar albuş crud, trei zile consecutiv, pierde fulgerător toată Biotina din intestin, deoarece în albuşul de ou se găseşte avidina, o substanţă cu rol de protecţie, compusă din proteine şi carbohidraţi, capabilă să distrugă o cantitate de biotină de patru ori mai mare.” (sursa sursa Formula As)

Alina Sasu

Faptul că aveam pielea uscată cu aspect de piele de şarpe, pentru mine era cel mai mare chin. În mod special dacă trebuia să port pantaloni trei sfert sau dres de baie, trebuia să am cu mine o cremă de corp pe care să o folosesc din 2 în 2 ore, ca pielea mea să aibă un aspect normal. Plus că pielea feţei se descuama la sprâncene şi lângă nas şi tot aşa eram cu crema după mine. Aveam unghii casante, părul fără niciun fel de ţinută, iar firul fiind subţire se electriza. În momentul când mi-a fost recomandată Biotina C Plus Nutrilite, era ultima soluţie pe care eu mi-am propus-o, deoarece eram disperată, cheltuisem banii pe creme şi tot felul de soluţtii şi nimic nu mi-a făcut bine. La aproximativ 1 lună jumătate 2, primul lucru pe care l-am văzut a fost pielea de pe călcâie după care am văzut pielea de pe corp. Acum nu mai folosesc cremă şi iau doar 1 tabletă de Biotină pe zi. Pielea mea nu mai are nici aspect de piele de şarpe, şi tot vizibilă este calitatea părului şi a unghiilor. În timp mă aştept la rezultatele maxime, de aceea sunt la a 2-a cutie de Biotină.

Otilia Nicolin

...orice as spune sună banal, Biotina m-a ajutat la regenerarea părului, îl simt mai bogat, şi mai văd o piele care arată mai tânără decât buletinul...!

Isac Dorotea

Folosesc Biotina şi pielea a devenit mai netedă (pe mâini), părul îl simt mai bogat şi frumos. Voi folosi în continuare Biotină. Mulţumesc Nutrilite.

Acum dacă te întrebi cât timp trebuie să iei Biotină, cum am întrebat şi eu la început, răspunsul ar fi: Cât timp vrei să ai piele, păr şi unghii frumoase. După ce am terminat primul butoiaş de 90 de tabelete, să nu credeţi că părul a început să îmi cadă din nou. Părul şi-a revenit, deoarece mi-am acoperit carenţa.

S-ar putea să fie ciudat să investim în sănătate. Dacă vrem să acceptăm şi conştientizăm asta, nu o să mai fie şi culmea o să fim şi mai frumoase.

De luat în considerare:

  • Dacă ai o alimentaţie potrivită, se prea poate să nu ai nevoie de Biotină;
  • Biotina poate fi răspunsul problemei tale, dar nu exclude şi alte probleme mai serioase.

Acum că te-ai lămurit cine este Doamna Biotina, vrei să o ai? Înainte de a achiziţiona o Biotină cu 29 lei, la reducere, de pe un site care tot îmi apare şi mie datorită faptului că am căutat Biotină pe Google, sau o Biotină oarecare, citeşte de ce să ai o Biotină Nutrilite. 

Vreau să cumpăr Biotina C Plus de la Nutrilite

 

Sunt oare singura persoană care ştie că bărbaţii se uită dacă o femeie are unghiile îngrijite? Ajutaţi-mă cu un scurt feedback, să vedem dacă le putem veni de hac.

 

 

Nu vreau să te conving de nimic. Toate articolele cu referire la produsele Amway sunt cu scop informativ, deoarece îmi doresc ca toţi să zâmbim, fericim, iubim şi sănătoşim. Decizia este în inima ta.
Ţi-a plăcut ce ai citit? Împarte cu persoanele dragiShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on Pinterest

One Response

  1. […] efecte minune. Am fost sceptică la început cu Nutrilite, dar aveam deja propria experienţă cu Biotina C Plus. Pe lângă asta familia prietenului meu foloseşte suplimentele Nutrilite de 5 ani şi sunt mai […]

Leave a Reply